Argument

Revista „CATEDRA  AS” a luat naştere din dorinţa noastră, a redactorilor, de a promova efortul depus de cadrele didactice, nu numai în  elaborarea proiectelor - de un înalt profesionalism - ci şi în aplicarea efectivă a acestora cu elevii, fiinţele cărora le dedică o parte din viaţa lor.
*****************************************************************
De ce "CATEDRA"? De ce "AS"? Ei bine, pentru că, în primul rând, la CATEDRĂ ne petrecem, cu seriozitate, profesionalism şi dăruire, o mare parte din viaţă. Tot aici ne dăm seama că, unind priceperea de care dăm dovadă cu sentimentele frumoase pentru elevii noştri dragi, plămădim, de fapt, o parte din ceea ce se numeşte eticul şi esteticul lumii. Cât despre `AS`, tu, colegul nostru, eşti un AS în ceea ce  priveşte actul didactic, tu ASculţi diversele păreri ale elevilor tăi în timpul orelor de curs, tu ASiguri un climat favorabil desfăşurării procesului de predare - învăţare.
Pentru noi, redactorii acestei reviste, `AS` nu înseamnă numai cele menţionate a priori, ci, în primul rând,  faptul că suntem parte dintr-o instituţie de valoare, cu mulţi i, şi anume Şcoala Generală "Avram Stanca" !  
Deoarece distanţa dintre noi şi colegii de breaslă de la celelalte şcoli este un impediment în a ne împărtăşi opiniile referitoare la exercitarea actului didactic, haideţi să considerăm revista un liant propice!                                                                                                                   (Redactorii)


ANUNŢ:



Anul şcolar 2011-2012 debutează cu o mare realizare pentru învăţământul petroşenean: înfiinţarea primului Colegiu Naţional în Valea Jiului, sub titulatura Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani.
Istoria acestei realizări începe cu restructurarea reţelelor şcolare concepută de ISJ Hunedoara anul trecut când, în Petroşani, de-acum fostul Liceu Teoretic Eminescu se uneşte cu de-acum fosta Şcoală Generală Avram Stanca, celelalte structuri şcolare afiliate părăsind acest tandem din 1 septembrie a.c. 
                                                         (Preluat de pe www.zvj.ro, 31 august 2011)
  

Flickr